Observaţii finale


Introducerea acestor noi mijloace de transport în familia mijloacelor de transport public urban este în interesul oamenilor, operatorilor de transport local, producătorilor, şi chiar a guvernelor si administraţiilor publice locale. Nevoia de a rezolva problema transportului de persoane în condiţii specifice a dus la adoptarea unor foarte noi şi neconvenţionale mijloace de transport aşa cum este TAC. Totuşi, pentru ca acest mijloc de transport să poată fi recunoscut ca fiind un transport public urban, este nevoie ca el să fie cu adevarat integrat din punct de vedere tehnic în reţeaua celorlalte mijloace de transport în comun. În urma acestui studiu, am identificat două condiţii care trebuie sa fie îndeplinite de sistemul TAC pentru a putea deveni un membru cu drepturi depline al familiei mijloacelor de transport în comun în mediul urban; acestea sunt:

  • Să fie operaţional şi operativ;

  • Să presupună un cost de călătorie egal cu (sau nu mai mare decât) costul unei călătorii prin metodele convenţionale.

Prima condiţie este îndeplinită de către TAC, deoarece operaţionalitatea şi operativitatea a fost dovedită deja de succesul pe care îl au instalaţiile deja existente din întreaga lume, şi de progresul rapid pe care la avut tehnologia într-o scurtă perioada de timp. Mai mult, merită să menţionăm că, în ciuda faptului că majoritatea instalaţiilor TAC sunt implementate în zone montane, tehnologia poate fi de asemenea luată în considerare pentru a fi aplicată şi în zone nemontane care prezintă constrângeri de natură urbanistică cum ar fi centrele oraşelor foarte aglomerate. Acest lucru este posibil datorită avantajelor (costuri mici, implementare rapidă, etc.), făcând ca gama de opţiuni tehnologice a urbaniştilor sa se îmbogăţească. De fapt, această tehnologie chiar a fost folosită şi pe terenuri plate, de exemplu la Convenţia Federală Bianuală de Horticultură din Germania. În 2003, un sistem GDM a fost construit în mod expres pentru convenţie, care a avut loc în Rostock, iar la final instalaţia a fost demontată şi reasamblată în Munchen doi ani mai târziu, la convenţia din 2005.

Pe de altă parte, aşa cum se prezintă acum, a doua condiţie încă nu este îndeplinită cu adevarat, şi asta din cauza faptului că cercetarea în domeniul tehnologiei TAC a fost limitată doar la producători/dezvoltatori, beneficiind de foarte puţine contribuţii din partea comunităţii ştiinţifice. Nevoia de a îndeplini această condiţie deschide oportunitatea ca cercetătorii să înceapă să-şi dezvolte studiul în acest domeniu, mai ales din punct de vedere al raportului dintre performanţă şi cost. Abia după ce această condiţie va fi indeplinită vom putea vorbi într-adevar de un mijloc de transport în comun.



Transportul aerian pe cablu - în mediul urban | Teodor Ioan Mârza