Recapitulare


18

Tabel 2. Caracteristicile câtorva instalaţii TAC din lume.

Aşa cum a fost explicat până acum, fiecare instalaţie are propriile caracteristici, şi fiecare proiect depinde în primul rând de tehnologia folosită. Totuşi, este clar că în toate cazurile TAC a fost implementat cu scopul, şi datorită faptului că eficientizează deplasarea oamenilor mai bine decât mijloacele convenţionale, mai ales în oraşele situate în zone cu reliefuri accidentate. Faptul că aproape toate aceste instalaţii au fost date în folosinţă în ultima decadă, având un succes extraordinar, ne arată că transportul aerian pe cablu în mediul urban caştigă din ce în ce mai multă atenţie din partea dezvoltatorilor şi investitorilor din întreaga lume, care au constatat viabilitatea şi fezabilitatea acestui mijloc de transport în comun mai ales în oraşele aglomerate. Ca un alt argument în favoarea TAC, aşa cum am amintit mai sus, unele dintre aceste instalaţii deja construite sunt propuse pentru a se extinde sau pentru a se moderniza. Mai mult, succesul dovedit al acestora în mediul urban a condus la proiectarea altor asemenea instalaţii pe tot mapamondul. Unele dintre acestea ar fi:

  • Gondola urbană din Koblenz, Germania;
  • Palmylink Ropeways din Noua Zeelanda;
  • Simon Fraser University Gondola din British Columbia, Canada, şi altele.


Transportul aerian pe cablu - în mediul urban | Teodor Ioan Mârza