Cablurile


Considerente generale

Cablul este elementul principal al sistemului TAC. El este format prin înfăşurarea firelor individuale în jurul inimii, pentru a forma toroanele, care la rândul lor sunt împletite şi formează cablul. Există diferite modele de împletituri, şi de aceea este foarte importantă alegerea corectă a tipului de cablu în funcţie de solicitările la care va fi supus în timpul exploatării.
Cablurile unei instalatii pot fi de tracţiune (cablu tractor), sau de traseu (cablu purtător), sau pot îndeplini ambele roluri. Cablurile sunt clasificate şi în funcţie de diametrul lor exterior.

Dimensionarea cablurilor se face în funcţie de multe caracteristici şi condiţionări. Destinaţiile ce le au aceste cabluri fac ca solicitările la care ele sunt supuse să difere şi putem distinge două tipuri de eforturi:

  • la cablurile purtătoare efortul principal este de întindere, iar secundar cel de încovoiere sub acţiunea roţilor cabinei;
  • la cablurile trăgătoare efortul principal este de încovoiere, din cauza căii de rulare peste role, şaibe, tamburi, etc, iar cel secundar de întindere. Cablurile sunt supuse şi la sarcini dinamice datorită şocurilor care provoacă presiuni de contact, mari.


Condiţii tehnice

pe care cablurile trebuie să le îndeplinească

  • suprafaţă exterioară netedă care să asigure deplasarea uşoară fără şocuri a cabinei şi a rolelor acesteia;
  • ridigitate tranversală suficient de mare pentru a putea suporta presiunile locale ce iau naştere sub roţile telecabinei încărcate sau goale;
  • flexibilitatea suficient de mare pentru a permite înfăşurarea pe şaibe, role fără uzuri sau distrugeri însemnate;
  • durabilitate mare în construcţii. Durata de exploatare a cablurilor este legată de condiţiile de calitate şi omogenitate a materialului structural, de acţiunea sarcinilor operaţionale ce le solicită şi de mediile ambientale în care ele lucrează.

Definiţie

Cablurile sunt elemente sau organe flexibile de susţinere şi tracţiune formate din fire de sârmă sau mănunchiuri de sârme (toroane) răsucite în jurul unei inimi centrale într-unul sau mai multe straturi suprapuse.
Se folosesc în construcţiile de maşini, la instalaţiile de ridicat, la podurile suspendate şi la instalaţiile de transport pe cablu.


Clasificare

  • cabluri rotunde sau plate (după forma secţiunii transversale)
  • cabluri cu toron rotund sau toron profilat de diferite forme (după forma toronului)
  • cabluri cu inimă vegetală, metalică independentă, din material sintetic, inimă de material textil, inimă minerală (după materialul din care este executată inima cablului)
  • cabluri cu înfăşurare dreapta-stânga, stânga-dreapta, stângă sau dreaptă (după sensul de înfăşurare a cablurilor şi toroanelor)
  • cabluri închise, semiînchise sau deschise (după STAS 1513-74)
  • cabluri compuse care pot fi duble sau triple (STAS 2693-73)

La telefericele clasice se folosesc de regulă cablurile purtătoare de tipul celor închise cu suprafaţă plană. Cablurile se lubrifiază în acord cu fişa tehnologică a materialului metalic. Se recomandă folosirea cablurilor cu rezistenţă mare la rupere şi la uzură iar această condiţie o îndeplinesc cablurile simple de secţiune închisă. În cazul vehiculelor debraiabile (telegondole, telescaune) nu se folosesc cabluri cu suprafaţa plată şi acestea nu se lubrifiază pe exterior, pentru a avea o capacitate de prindere mai bună a vehiculelor.

Inima cablului este partea centrală a acestuia, în jurul căreia se înfăşoară sârmele sau toroanele. Inima poate fi de natură vegetală (fibre de sisal, manila, cânepă, bumbac pescăresc, iută, fibre textile, etc), metalică şi sintetică (din mase plastice de tipul polipropilenei sau poliamidei).
Toronul este alcătuit dintr-un ansamblu de sârme răsucite elicoidal în jurul unei inimi centrale, pe mai multe straturi suprapuse.

cabluri

Cablul purtător de obicei este neted, pentru a permite rolelor telecabinei să ruleze cât mai eficient. La telefericele de capacitate mare de transport se prevăd 2 cabluri purtătoare la distanţă de minimum 80 cm între ele, având din loc în loc montate role fixe aeriene, fixate pe cablurile de susţinere, pentru a diminua săgeata (lăsarea) cablului tractor. Cablurile purtătoare se ancorează la ambele capete cu greutăţi de beton, pentru a permite deplasarea lui pe saboţii (şinele) stâlpilor. De aceea se lasă cu câţiva metri mai lungi pentru a permite în timp deplasarea lor.

Cablul tractor este acel cablu care leagă telecabinele între ele şi care e responsabil pentru tractarea unei cabine. Depinde de amplasarea grupului motor al instalaţiei şi sunt 2 cazuri:
Dacă grupul motor se află la bază atunci cablul tractor este cel care urcă, se află în faţa telecabinei în urcare şi este întors pe după rola de la staţia de sus.
Dacă grupul motor se află sus, atunci cablul tractor este cel care trage telecabina spre staţia de sus.
Celălalt cablu se numeşte contracablu, identic ca lungime cu cablul tractor, uneori puţin mai subţire, însă de obicei sunt identice ca şi grosime şi material.

De preferat mecanico-tehnologic ca grupul motor sa fie montat la staţia din amonte, pentru ca acţiunea tracţiunii să fie mai uşoară, iar contracablul să profite de forţa gravitaţională.1


  1. http://www.wikipedia.org (ultima accesare in 29 ianuarie 2013) 



Transportul aerian pe cablu - în mediul urban | Teodor Ioan Mârza